Încet-încet Europa se redresează după perioada plină de probleme financiare cauzate de criza economică. Câteva ţări se află deja pe calea creşterii economice, altele mai au de luptat un an sau doi până să înregistreze creştere şi să se simtă efectele acesteia. În diferite ţări se pornesc noi reforme financiare, economice şi sociale pentru a reduce efectele crizei şi pentru a le evita pe cele care vor urma. Peste câţiva ani, criza din 2008-2009 va deveni istorie. Viaţa merge mai departe. Rămâne, însă, marea provocare, pe care o numim problematica pensiilor.

Media de vârstă a locuitorilor Europei este în continuă creştere, în timp ce numărul naşterilor este în continuă scădere – o problemă demografică care are efecte financiare serioase asupra tuturor ţărilor. Contractul generaţiilor prin care contribuţiile muncitorilor activi asigură renta celor aflaţi la pensie nu mai funcţionează de multă vreme şi necesită permanent intervenţia statului. Statul reţine aceste sume sub forma impozitelor şi contribuţiilor, tot de la populaţia activă. Mai rău, sunt state care apelează la credite externe pentru plata pensiilor, împovărând şi mai mult populaţia momentan activă, pentru că ei sunt cei care vor suporta plata ratelor şi dobânzilor.

Problematica pensiilor are un serios efect de frână asupra dezvoltării economice, deoarece se alocă tot mai puţine resurse pentru stimularea economiei şi infrastructură.

Pe termen lung, Uniunea Europeană va trebui sa elaboreze o lege unitară a pensiilor. Aceasta trebuie să fie aplicată în toate ţările membre şi să conţina condiţiile dobândirii dreptului la pensie, dintre care cea mai importantă e determinarea vârstei şi duratei plăţii contribuţiilor la care şi în baza cărora se dobândeşte pensie.

Pentru conducerea Uniunii şi a ţărilor membre, gestionarea problemei – nu şi soluţionarea ei – are trei variante:

1. Creşterea radicală a limitei de vârstă de pensionare în următorii ani. Până în 2050, aceasta ar putea să ajungă chiar şi la vârsta de 75 ani.
2. Creşterea impozitelor şi contribuţiilor plătite de către populaţia activă în vederea obţinerii unor încasări suplimentare.
3. Pensiile se consideră un venit şi, pe cale de consecinţă, sunt purtătoare de contribuţii şi supuse impozitării.

Aplicarea singulară sau cumulată acestor trei măsuri ar reduce pentru o perioadă de timp povara guvernului, dar nu ar reprezenta o soluţie finală.

Creşterea vârstei de pensionare ar creşte numărul de şomeri deoarece reduce şansele celor tineri de a pătrunde pe piaţa muncii pe de o parte, pe de altă parte perspectivele de ocupare a unui loc de muncă a celor care se află acum la vârsta de 50-55 de ani sunt deja foarte rele iar pentru majoritatea celor de 60-65 de ani găsirea unui loc de muncă pare a fi aproape imposibil.

Creşterea contribuţiilor populaţiei active ar duce la reducerea consumul, la încetinirea dezvoltării economice şi la creşterea şomajului.

Încărcarea pensiilor cu impozite şi contribuţii ar duce şi ea la reducerea consumului şi ar reduce radical nivelul de trai al pensionarilor.

Aceste decizii ar avea nu doar implicaţii economice ci şi politice, deoarece reducerile au fost întotdeauna măsuri nepopulare. Peste tot în Europa, partidele politice abordează cu prudenţă subiectul pensiilor pentru că şi pensionarii fac parte din electorat, ba mai mult, numărul lor este în creştere.

Între interesele generaţiilor există un uriaş conflict. În Europa de Est această problemă este mult mai mare, pentru că aici majoritatea locuitorilor consideră că problema este a statului, nu a lor. Pentru milioane de oameni, bătrâneţea va deveni o tragedie pentru că vor trebui să aibă în vedere reducerea radicală a veniturilor în timp ce costurile subzistenţei vor înregistra o continuă creştere şi pe perioada pensiei.

Devine tot mai evident că, pe viitor, rolul statului se va reduce la o susţinere minimă. Restul cheltuielilor obligatorii şi a celor suplimentare/ optionale vom fi nevoiţi să le finanţăm din alte resurse. Soluţia o avem: acumularea de capital pentru perioada de bătrâneţe. Sute de diferite produse financiare oferă posibilitatea plasării sigure a economiilor personale.

Marea provocare nu este soluţionarea acestei probleme, ci înţelegerea ei din timp.